Noutati -Livrarea anului 2009 - 50 camioane Trakker
Cefin Romania, dealer Iveco si furnizor specializat de servicii integrate in domeniul transporturilor, a obtinut in luna noiembrie impreuna cu Iveco Romania cel mai notabil rezultat al acestui an ca numar de unitati livrate. Contractul incheiat cu una dintre cele mai mari companii din zona pentru 50 de camioane Iveco Trakker reprezinta livrarea anului 2009 atat pentru Cefin, pentru intreaga retea Iveco, cat si in cadrul industriei automotive romanesti.
Trakker 8x4 este un jucator de top pentru cele mai grele munci, un produs special creat pentru activitati specifice in domeniul constructiilor. Trakker inseamna in primul rand performanta - sarcina utila mare; abilitatea de a suporta cele mai grele conditii de exploatare; consum redus de combustibil si intervale lungi de service. Pe langa toate aceste caracteristici ale produsului care sunt cunoscute specialistilor in domeniu, negocierea a fost de partea dealerului Cefin prin flexibilitatea in ofertarea de pret, finantare si servicii post-vanzare.
Un contract de asemenea amploare, este rezultatul unor negocieri indelungate si nu ar fi posibil fara un efort de echipa DEALER – IMPORTATOR – FINANTATOR.
Parteneriatul strategic al Cefin cu Iveco Romania si Afin Leasing se traduce pentru client intr-un pachet complet „produs – pret – finantare – servicii post vanzare” permanent optimizat pentru a raspunde cerintelor diferite intr-o perioada atat de dificila.
Cefin este prezent in zona de vest a tarii de peste 10 ani, perioada in care echipa locala a construit parteneriate de succes cu toate marile companii din zona. Acordurile si contractele abia incheiate cu cateva dintre acestea sunt rezultatul reorganizarii Cefin la nivelul managementului de portofoliu clienti importanti. Astfel, o echipa de Directori Executivi formata din profesionisti din conducerea Cefin, fiecare cu experienta de peste 10 ani in piata automotive si sub coordonarea lui Stefano Albarosa, va fi responsabila cu cresterea gradului de penetrare a marcii Iveco printr-o noua abordare incisiva si focusata pe dezvoltarea de noi mari clienti.
„Cefin crede in relatiile de lunga durata si va continua sa ofere cele mai bune conditii astfel incat sa mentina premisele unei colaborari cat mai avantajoase pentru parteneri”, spune Stefano Albarosa, CEO Cefin Holding. Astfel, in acest an dificil 2009 care tocmai se incheie, Cefin este unul dintre marii jucatori din segmentul autovehicule comerciale care si-a mentinut cota de piata printr-o politica activa si orientata catre client, prin abordarea personalizata a fiecarui partener in parte, iar pentru anul 2010 Cefin tinteste catre o cota de piata de 10% din total autovehicule comerciale (exceptand vehiculele utilitare usoare construite pe platforma de autoturism). Aceasta performanta cu aproximativ 2 procente peste rezultatul din 2009 va fi posibila prin implementarea unor modificari ale structurii organizationale a Cefin printre care cea mai importanta este unificarea sub aceeasi umbrela a tuturor activitatilor de vanzare camioane noi, rulate si autobuze.
Cefin este o companie activa si puternica, atenta la dinamica pietei, al carei atu principal fata de competitie este oferta completa de produse si servicii integrate si abordarea personalizata a clientilor. Stabilizarea pe termen scurt a mediului politic si macroeconomic, potentialul de dezvoltare economica a tarii si flexibilitatea demonstrata de Cefin intr-un mediu de afaceri atat de dinamic cum este cel romanesc, il fac pe CEO-ul companiei Stefano Albarosa si pe echipa de manageri pe care o conduce sa fie optimisti in ceea ce priveste previziunile pentru 2010.
Despre Cefin Romania
In prezent, Cefin Romania, prin divizia sa Cefin Autovehicule Comerciale, este cel mai mare dealer al retelei Iveco, cu 8 puncte de vanzari si service – Bucuresti, Arad, Constanta, Deva, Galati, Pitesti, Ploiesti si Timisoara. Prin retaua Cefin se comercializeaza in prezent peste 50% dintre autovehiculele marca Iveco in Romania.
Sub sloganul “Totul pentru lumea transporturilor”, Cefin ofera un pachet de servicii integrate - distributia vehiculelor comerciale Iveco, servicii si produse post-vanzare: service, piese de schimb, consumabile si anvelope de camion, avand la dispozitie o retea nationala extinsa de centre. In plus, prin compania Eurobody, membra a Grupului, Cefin ofera servicii de carosare standard si specializata, iar prin Cefin Systems – sisteme avansate de management al flotelor.